Un ochi care trăiește
Primul transplant combinat de față și ochi întreg din istoria medicinei. Pacientul nu vede, dar retina răspunde la lumină – și, la 92 de zile după operație, cortexul vizual al creierului a răspuns și el.
PE SCURT
-
- În mai 2023, o echipă de la NYU Langone Health a realizat primul transplant combinat de față și ochi întreg din istorie. Operația a durat circa 21 de ore.
-
- Pacientul, Aaron James, 46 de ani, supraviețuise unei electrocutări de înaltă tensiune care îi distrusese jumătate de față și ochiul stâng.
-
- La un an: ochiul este viu, cu presiune intraoculară normală, volum stabil, circulație bună în retină și răspuns electric la lumină. La peste 23 de luni, niciun episod de rejet.
-
- RMN funcțional a evidențiat activarea cortexului vizual la stimularea luminoasă a ochiului transplantat.
-
- Vederea nu a revenit. La 366 de zile, pacientul nu percepea lumina.
Acum trei ani am citit pentru prima dată despre o operație pe care nu am mai putut să o uit.
O echipă de la NYU Langone Health, condusă de profesorul Eduardo D. Rodriguez, realizase primul transplant combinat de față și de ochi întreg din istoria medicinei.
Fac microchirurgie reconstructivă de aproape treizeci de ani. Am văzut și am operat multe. Dar când am citit protocolul acelei intervenții – 21 de ore, peste 140 de oameni în echipă, tehnici microchirurgicale dezvoltate special pentru acest caz – am știut că mă uit la una dintre cele mai spectaculoase operații din lume. Și nu mă refer doar la microchirurgie sau la chirurgia de transplant.
Omul de dinaintea operației
Aaron James, 46 de ani, din Hot Springs, Arkansas, lucra ca electrician pe linii de înaltă tensiune. În iunie 2021, fața i-a atins accidental un cablu sub tensiune.
A supraviețuit. A pierdut ochiul stâng, pleoapa, nasul, dinții, buzele și un volum mare de țesut facial, inclusiv musculatura mimicii și mâna stângă. Tratamentul inițial a însemnat excizia arsurilor, grefe de piele, un transfer tisular liber și enucleerea ochiului stâng. Când a ajuns la centrul de la NYU, trăia cu contractură cicatricială a pielii și musculaturii feței, cu gura care abia se deschidea și cu căile nazale externe practic închise.
Un detaliu de anatomie păstrată a contat enorm. RMN-ul cranio-facial a arătat un tract optic intact în spatele orbitei, cu bontul nervului optic identificabil imediat posterior de canalul optic. În plus, un rest din artera oftalmică stângă era prezent și permeabil – semn că bontul de nerv optic primise, probabil, în continuare sânge. Structura osoasă a orbitei stângi era complet intactă. Practic, toate premisele anatomice existau.
De ce ochiul era considerat granița de netrecut
Transplantul de față este, în sine, o performanță pe care doar câteva centre din lume o pot duce la capăt. Dar ochiul era altceva. Istoria tentativelor e mai lungă decât s-ar crede. În 1885, un chirurg din Boston a încercat să înlocuiască globul ocular al unui om cu ochiul unui iepure. Un an mai târziu apărea o primă descriere a enucleerii cu transplantare și reimplantare de ochi. În 1969 s-a încercat un transplant de ochi întreg la om – un caz care a rămas în literatură mai ales pentru problemele de etică medicală pe care le-a ridicat. În 1977, Consiliul Consultativ al Institutului Național de Oftalmologie din Statele Unite a cerut explicit intensificarea cercetării în domeniu. Aproape cincizeci de ani mai târziu, cererea a primit un răspuns.
Tentativele timpurii au eșuat din lipsa tehnicilor de anastomoză vasculară și a unei înțelegeri moderne a imunosupresiei. Dar obstacolul de fond a rămas altul: nervul optic – peste un milion de fibre – este o prelungire a sistemului nervos central și nu se regenerează la adult.
Aici apare un contrast care spune totul despre natura problemei. La salamandre și la pești, ochiul își recapătă vederea. Lucrări din anii 1940 și 1960 au arătat că la salamandre vederea revine chiar și după schimbarea ochilor între exemplare din specii diferite, iar la pești, după ce ochiul propriu a fost detașat și reimplantat. Nervul lor optic se reface. Al nostru, nu. Nu vorbim despre o limită chirurgicală, ci despre o proprietate a sistemului nervos central al mamiferelor. La aceasta se adaugă leziunea de ischemie-reperfuzie a retinei, unul dintre țesuturile cu cea mai redusă toleranță la lipsa de sânge din organism. Aici stă cheia strategiei chirurgicale, și merită explicată, pentru că nu e evidentă. Studiile pe animale mari arătaseră că stratul de celule ganglionare retiniene – mai simplu spus, retina – poate fi parțial conservat până la aproximativ 105 minute de ischemie (fără sânge) – dar la temperatură fiziologică. În schimb, pe globi oculari bovini păstrați la rece, la 21°C, s-au putut înregistra semne de activitate electrică până la 340 de minute (aprope șase ore) după insultul ischemic, de câteva ori mai mult decât la temperatura corpului – 37 °C. Frigul cumpără timp. Iar acesta a fost pariul echipei: dacă operația se face în condiții de prezervare la rece, retina poate supraviețui.
Cum s-a rezolvat problema circulației
Există o dificultate anatomică pe care un chirurg plastician o simte imediat. Aproape toate transplanturile de față se bazează pe circulația carotidiană externă. Dar artera oftalmică, cea care hrănește ochiul, este o ramură intracraniană a carotidei interne. Cele două sisteme trebuiau legate. Soluția a venit din angiografia preoperatorie a donatorului, care a arătat o ramură anterioară foarte mare a arterei temporale superficiale, cu traiect aproape de peretele orbitar lateral – suficient de lungă pentru a fi anastomozată la vasele oftalmice după secționarea lor.
Nervul optic a fost disecat până la chiasma optică și secționat acolo. Originile arterei oftalmice și ale venei oftalmice superioare au fost apoi anastomozate cap la cap la artera și vena temporală superficială, disecate cu 6-7 centimetri dincolo de limitele grefonului tocmai pentru a avea lungime suficientă. Un detaliu intraoperator a confirmat că raționamentul funcționa: din capătul secționat al arterei oftalmice sângera abundent – semn de circulație colaterală importantă. Angiografia preoperatorie identificase deja sursa: o anastomoză nativă între artera angulară și artera oftalmică, adică o legătură preexistentă între sistemul carotidian extern și ochi.
Cifrele exacte, adesea confundate în presă: ischemia caldă – intervalul de flux redus, de la secționare până la finalizarea anastomozei – a fost de 25 de minute și ischemia rece totală a grefonului facial și a retinei a fost de 2 ore și 59 de minute, adică 179 de minute. Sub pragul de 340 de minute sugerat de studiile pe globi păstrați la rece.
Operația, pe 27 mai 2023, a durat aproximativ 21 de ore, cu cele două echipe lucrând simultan în săli alăturate. Grefonul a fost perfuzat la rece cu soluție University of Wisconsin – adică soluție de prezervare, aceeași folosită în transplantul de organe solide. Nimic din toate acestea nu a fost improvizat. Protocolul a fost definit printr-o analiză sistematică a literaturii și prin 15 disecții de repetiție, efectuate pe 21 de cadavre și pe un donator aflat în moarte cerebrală. Scopul urmărit consecvent: prelevarea feței și a ochiului ca o unitate anatomică unică, pe un pedicul vascular comun. A fost nevoie și de o modificare a protocolului comisiei de etică a instituției, pentru ca orbita să poată fi recunoscută ca subunitate transplantabilă în cadrul unui transplant facial.
Cheia preciziei a fost planificarea computerizată. Ghidurile de tăiere, tipărite 3D și personalizate atât pentru donator, cât și pentru primitor, au permis o osteotomie de tip „cutie orbitară” – o tehnică prin care globul, structurile periorbitare și nervul optic au putut fi ridicate ca un bloc unitar, împreună cu grefonul facial. Rezultatul se poate măsura: comparând planul preoperator cu rezultatul final, aproape 9 din 10 puncte au căzut la mai puțin de un milimetru de poziția planificată. La primitor, o surpriză. În vârful orbitei, pe bontul nervului optic stâng, se formase un neurom – o îngroșare cicatricială a capătului de nerv secționat. A fost explorat și excizat, lăsând un capăt de nerv cu aspect sănătos pentru coaptare. Cele două capete de nerv optic au fost apoi unite cu fire de sutură extrem de fine, trecute prin teaca nervului. Autorii precizează onest limita: trauma anterioară, enuclearea și cicatricea au făcut imposibilă alinierea fasciculară precisă.
Premiera din interiorul premierei
Cu 24 de ore înainte de transplant, de la donator s-a recoltat măduvă osoasă din creasta iliacă, procesată cu un kit de selecție a celulelor CD34+ și păstrată la 4 °C până în momentul folosirii. În timpul intervenției, 700 de microlitri conținând 2,9 milioane de astfel de celule au fost injectați în teaca nervului optic, proximal și distal de locul coaptării, care a fost apoi întărit cu adeziv de fibrină. Scopul: un mediu imunomodulator local la interfața dintre primitor și grefon (donator), care să atenueze leziunea de ischemie-reperfuzie, adică leziunea provocată de întreruperea și reluarea circulației. Aceste celule sunt cunoscute pentru capacitatea de a stimula formarea de vase noi, de a modula răspunsul imun și de a proteja țesutul împotriva morții celulare. Injectarea locală, spre deosebire de administrarea intravenoasă, a permis un control mai bun și a limitat complicațiile sistemice. Pacientul a fost informat explicit, înainte de operație, despre riscurile acestei componente – inclusiv formarea de țesut cicatricial – și despre limitele beneficiului posibil.
Ce arată investigațiile la un an
Ochiul trăiește, și nu doar formal. Presiunea intraoculară s-a menținut între 8 și 11 mmHg, adică limite normale, ceea ce sugerează structura care produce lichidul intraocular funcționează. Volumul globului, măsurat prin RMN la 52, 92, 196 și 305 zile postoperator, a rămas stabil – exact opusul atrofiei progresive observate constant în modelele animale. Ochiul nu s-a micșorat. Perfuzia retinei și a coroidei a fost confirmată prin angiografie cu fluoresceină și cu verde de indocianină. Electroretinografia a arătat un răspuns fotoreceptor diminuat, dar recognoscibil – și, important, în creștere de la o măsurătoare la alta pe parcursul primului an.: amplitudini de 4,5 µV la 45 de zile, 4,8 µV la 67 de zile, 5,9 µV la 81 de zile și 9,0 µV la 220 de zile. Valorile de referință sunt 10–50 µV, deci răspunsul rămâne sub normal, dar structura și funcția fotoreceptorilor sunt parțial conservate.
Și aici vine rezultatul care mi se pare cel mai important din toată lucrarea. Echipa a efectuat RMN funcțional cu semnal BOLD – investigația care arată care zone ale creierului se activează – în trei condiții comparate direct: cu ambii ochi acoperiți, cu ochiul nativ descoperit și cu ochiul transplantat descoperit. Stimularea izolată a retinei transplantate a produs o activare măsurabilă a cortexului vizual, la 92 de zile postoperator, cu rezultate similare la controalele ulterioare. Cu alte cuvinte: există un indiciu că informația pleacă din retina transplantată și ajunge la creier.
Tomografia de coerență optică a arătat atrofia straturilor retiniene interne, atribuită timpului de ischemie rece, și atenuarea – dar nu pierderea completă – a zonei elipsoide, un marker al integrității fotoreceptorilor. Există însă și o constatare mai grea: o pierdere semnificativă a stratului fibrelor nervoase retiniene. Acele fibre sunt prelungirile celulelor ganglionare, adică exact axonii care formează nervul optic. Cu alte cuvinte, stratul fotoreceptor a rezistat mai bine decât cablul care ar trebui să ducă semnalul mai departe. Imagistica anatomică a arătat integritatea straturilor celulare retiniene, cu aranjament laminar păstrat și strat fotoreceptor vizibil. Nu au existat celule inflamatorii intraoculare, nici în camera anterioară, nici în vitros – semnul care apare în oftalmia simpatică și în rejetul de grefă corneeană.
Ochiul sănătos, riscul cel mai temut al acestei operații, nu a fost afectat. Iar bilanțul imunologic la un an merită citit în întregime: niciun episod de rejet acut, niciun episod infecțios, nicio producție de anticorpi donor-specifici de novo, adică niciun anticorp nou îndreptat împotriva țesutului primit, niciun alt eveniment advers. Asta la un pacient al cărui sistem imunitar era deja sensibilizat înainte de operație. Imunosupresia de inducție a fost inițiată intraoperator, cu metilprednisolon și globulină antitimocitară de iepure, urmate de rituximab în prima zi postoperator. Mai simplu spus, au fost administrate preparate care blochează răspunsul imun. Întreținerea se face cu schema triplă standard – tacrolimus, micofenolat mofetil și prednison – cu ținte de concentrație scăzute treptat de-a lungul primului an. Nu totul a decurs lin nici aici: doza de micofenolat a trebuit ajustată de două ori, din cauza scăderii numărului de leucocite (globulele albe).
Iar aici apare o problemă pe care echipa a trebuit să o rezolve din mers: cum recunoști rejetul unui ochi transplantat, când nimeni nu a mai făcut asta? Modelele animale arătaseră rejet cornean, dezorganizarea țesutului ocular, chiar necroză de grefon. Cel mai apropiat analog uman rămâne transplantul de cornee, unde semnele de alarmă sunt chemozisul (umflarea conjunctivei) și opacifierea corneei. Pentru monitorizare, echipa a organizat o colectare longitudinală de markeri: ADN liber circulant, subpopulații limfocitare, anticorpi specifici, analize genetice de chimerism, adică fragmente de ADN eliberate de țesutul transplantat și tipurile de celule imune aflate în circulație. S-a pus și întrebarea inversă – dacă rejetul feței ar antrena rejetul ochiului, sau invers. Prima variantă e mai probabilă, pentru că pielea este puternic imunogenă. Pentru a doua, echipa a pregătit un plan de rezervă: enuclearea ochiului transplantat, ca să nu compromită întregul grefon. Nu a fost nevoie de el.
Un ultim detaliu spune mai mult decât pare. Spitalizarea a durat 25 de zile – cea mai scurtă dintre toți pacienții cu transplant facial ai instituției. Pacientul fusese listat în februarie 2023, iar donatorul a fost identificat pe 25 mai.
Ce nu a mers ușor
Ar fi incorect să las impresia unui parcurs fără incidente. Perioada postoperatorie precoce a fost marcată de chemozis important și de protruzia globului transplantat. Practic, o umflare importantă a conjunctivei și o împingerea globului transplantat în afară. Echipa anticipase problema – pereții orbitari lateral și inferior fuseseră secționați intenționat în timpul prelevării, tocmai pentru a crea un spațiu de expansiune care să acomodeze edemul postoperator. Nu a fost suficient. A fost nevoie de tratament conservator și de o tarsorafie temporară, adică de sutura provizorie a pleoapelor. Protruzia s-a rezolvat în ziua 25.
Un al doilea indicator merită urmărit, pentru că spune ceva despre normalizarea treptată a circulației. Timpul până la umplerea arterială completă a retinei, măsurat angiografic, a fost de 100 de secunde în ziua 9, de 50 de secunde în ziua 18 și de aproximativ 20 de secunde din ziua 45 încolo, stabil la controalele ulterioare. Pe măsură ce edemul s-a retras, perfuzia a intrat în parametri normali.
În ziua 65, pacientul a suferit o intervenție de revizie, planificată de la bun început în etape: retușarea inciziei sprâncenei stângi, rearanjarea țesuturilor la nivelul gâtului și obrajilor, coronoidectomie dreaptă, septoplastie și eliberarea contracturilor intraorale bilaterale. Scopul: excesul de țesut moale lăsat inițial tocmai pentru a permite edemul. Aceasta este realitatea unei asemenea reconstrucții. Nu o operație, ci un proces.
Și totuși, pacientul nu vede
Aici trebuie să fiu la fel de precis ca autorii, care nu își ascund propriile date. La 366 de zile postoperator nu exista percepție luminoasă, sensibilitate corneeană sau motilitate oculară. Nervul optic prezenta paloare. Reflexul fotomotor consensual nu a putut fi demonstrat. Și, mai ales, autorii citează chiar ei studiul care temperează entuziasmul: răspunsuri electroretinografice pot fi detectate și acolo unde vederea este minimă sau absentă și nu revine niciodată. Un ERG pozitiv nu prezice vederea.
Exact această onestitate face rezultatul credibil. Ceea ce s-a demonstrat este viabilitatea – supraviețuirea retinei, perfuzia, absența rejetului, integritatea structurală a căilor vizuale. Nu vederea. Autorii scriu limpede că sunt necesare testări viitoare pentru concluzii mai ferme, iar concluzia lucrării din Plastic and Reconstructive Surgery este formulată la fel de reținut: recuperarea funcțională a vederii prin coaptare directă a nervului optic nu a fost încă demonstrată, nici clinic, nici experimental. Ce s-a demonstrat, în schimb, s-a menținut. La momentul publicării, echipa raporta peste 23 de luni de evoluție stabilă, fără niciun episod de rejet și cu globul ocular viabil.
Partea despre care se vorbește cel mai puțin
Un transplant de față și de ochi nu salvează o viață. În schimb, obligă pacientul la imunosupresie sistemică pentru tot restul vieții – cu riscuri, pe care autorii le enumeră fără menajamente, de insuficiență de organ, septicemie și chiar deces, în contextul unui transplant care nu este vital. Procesul de consimțământ, descris în detaliu în lucrare, a inclus explicit: probabilitatea redusă a recuperării funcționale a vederii, riscul de eșec al grefonului și necesitatea imunosupresiei pe viață. Dar partea cu adevărat remarcabilă vine după. Echipa a evaluat separat dacă decizia pacientului de a merge mai departe venea din motivații personale, și nu din presiuni sociale – o verificare făcută explicit în acord cu principiile eticii dizabilității. Cu alte cuvinte, s-au întrebat dacă omul își dorea o față nouă pentru el însuși sau pentru că societatea îl privea altfel.
Iar apoi s-au întors spre ei înșiși. Echipa de la NYU scrie, în lucrarea din Plastic and Reconstructive Surgery, că s-a acordat o atenție specială alinierii așteptărilor pacientului cu realitatea riscurilor chirurgicale, pentru a preveni o părtinire optimistă nejustificată – și precizează: atât din partea pacientului, cât și a echipei chirurgicale. Este una dintre cele mai oneste propoziții pe care le-am citit într-o lucrare de chirurgie.
A existat și consiliere psihosocială, pentru pregătirea pacientului în fața provocărilor de identitate și de reintegrare socială. Fața și ochiul au un rol central în identitatea umană, iar riscurile discutate au inclus dismorfofobia și disforia de identitate. Ce face acest calcul acceptabil este structura deciziei, iar formularea nu îmi aparține – este a lui Rodriguez însuși. Din moment ce pacientul avea oricum nevoie de un transplant de față și urma oricum să ia imunosupresoare, raportul risc-beneficiu al adăugării ochiului devenea, spune el, foarte favorabil. Orbita era deja goală. Ochiul nu adăuga o povară nouă, iar în cel mai rău caz rezultatul rămânea unul estetic.
Decizia a fost luată împreună – echipa multidisciplinară, chirurgul și familia James – cu asumarea explicită că beneficiul putea fi doar cosmetic și că necunoscutele rămâneau numeroase. Merită adăugat, pentru context, că era al cincilea transplant de față condus de Rodriguez. Nu un debutant care încearcă ceva spectaculos, ci o echipă care își cunoștea deja limitele.
Această construcție – un beneficiu incert, dar un risc care nu creștea – este, cred, contribuția cea mai transferabilă a acestui caz. Nu tehnica. Raționamentul. Iar el nu a fost improvizat: procedura a avut aprobare de comisie de etică din 2019, este înregistrată ca studiu clinic, iar echipa publicase separat, în American Journal of Bioethics, cadrul etic al inovației chirurgicale în acest caz.
De ce contează
Spun asta cântărit, fără entuziasm gratuit. Este una dintre cele mai importante realizări ale ultimilor ani în microchirurgia reconstructivă. Nu pentru că un om a primit un ochi nou. Ci pentru că granița dintre „imposibil” și „încă nerezolvat” s-a mutat. Recuperarea vederii prin transplant a trecut din categoria lucrurilor pe care nu le vom face niciodată în categoria lucrurilor la care se lucrează.
Cu o precizare pe care echipa o repetă constant, iar cel mai apăsat o formulează directorul Institutului de Neuroștiințe de la NYU, Paul Glimcher: vederea este în primul rând o funcție a creierului, nu doar a ochiului. Refacerea nervului optic nu ar fi, singură, suficientă. Restaurarea percepției luminoase este multifactorială și nu depinde doar de viabilitatea retinei. Un creier care nu a mai primit informație vizuală din acea parte ani de zile ar trebui, foarte probabil, să reînvețe să o interpreteze. Provocarea nu este doar chirurgicală. Este și neurologică.
Miza justifică efortul. Numai în Statele Unite, peste șapte milioane de oameni trăiesc cu pierderea vederii. Există terapii care încetinesc progresia, dar niciuna care să redea vederea pierdută. Rodriguez însuși rezumă etapa la care ne aflăm fără ocolișuri: transplantul de ochi s-a făcut; urmează partea grea, aceea de a înțelege cum se redă vederea. Nu este doar opinia mea. Agenția federală americană ARPA-H a lansat un program dedicat exclusiv acestui domeniu – Transplantation of Human Eye Allografts. În cadrul lui, un proiect de până la 56 de milioane de dolari, condus de profesorul Jeffrey Goldberg de la Stanford împreună cu profesorul José-Alain Sahel de la Universitatea din Pittsburgh, reunește peste 40 de cercetători. NYU Langone a fost invitată să se alăture, ca singura instituție care a transplantat vreodată un ochi întreg. Un al doilea consorțiu, co-condus de University of Southern California, a primit până la 47 de milioane de dolari în același program. Un caz izolat nu atrage o astfel de mobilizare. O schimbare de paradigmă, da.
Celălalt om din această poveste
Într-un articol despre transplant, e ușor să vorbești doar despre primitor. Ar fi o omisiune. Donatorul era un bărbat de treizeci și ceva de ani, dintr-o familie cu o convingere fermă în favoarea donării de organe. În aceeași noapte, prin rinichi, ficat și pancreas, a salvat alte trei vieți – oameni între 20 și 70 de ani. Fața și ochiul au mers către Aaron James.
Aici echipa a făcut ceva ce merită menționat. Împreună cu studioul de imprimare 3D al Universității New York, au realizat o replică tipărită tridimensional a feței donatorului, restituită familiei pentru a-i păstra identitatea și demnitatea după prelevare. Anterior se folosea o mască de silicon modelată și pictată manual. Imprimanta folosită lucrează cu 60.000 de culori. Nu este un detaliu tehnic. Este partea din meseria noastră despre care nu se scrie niciodată.
Omul de după operație
Transplantul a restaurat unitățile funcționale și estetice ale feței: competența orală, funcția căii aeriene externe, structurile periorbitare. Sunt și semne timide de recuperare nervoasă. Pacientul a raportat revenirea unei senzații de mâncărime profund în orbita stângă. Pleoapa prezintă ptoză, dar funcția orbicularului ochiului și a musculaturii mimicii se ameliorează lent. Recuperarea nervoasă senzitivă și motorie durează, de regulă, luni sau ani. Iar la un an, evaluările de calitate a vieții au arătat o îmbunătățire semnificativă a stimei de sine și a confortului social, cu scăderea disconfortului legat de aspectul fizic. Sunt măsurători, nu impresii.
Potrivit NYU Langone, poate face acum lucruri care înainte erau imposibile, cum ar fi să mănânce alimente solide. Transplantul i-a crescut și încrederea în sine: „Pur și simplu nu-mi vine să cred”, a spus James. „Le zic tuturor: dacă ajung lângă o oglindă, rămân și mă uit. […] Acum vreau să ies afară și să mă vadă lumea, înțelegi?”
S-a întors acasă în Arkansas, la soție și la fiică, în septembrie 2023, și revine lunar la New York pentru controale. Are opțiunea de a se întoarce la muncă, ca responsabil de siguranță pentru electricienii de pe linii de înaltă tensiune – aceeași meserie care era să îl omoare, privită de partea cealaltă. Iar preocuparea lui principală, la un an de la operație, era să își pregătească fiica de plecarea la facultate.
Dintre toate momentele relatate, unul singur spune cel mai bine ce înseamnă rezultatul acestei operații, și nu apare în niciun tabel cu date. Aaron James s-a dus să își schimbe permisul de conducere. A predat vechiul document, cel cu fotografia feței distruse, și a primit unul nou. Funcționara de la ghișeu a izbucnit în lacrimi.
Despre el însuși, spune că se simte onorat să fi fost „pacientul zero”. Pentru un chirurg reconstructiv, acesta rămâne miezul meseriei: nu recordul, ci omul care își recapătă viața. Primul autor al studiului din JAMA, Daniel Ceradini, spune același lucru în termeni clinici: rezultatul estetic și calitatea vieții obținute pentru acest pacient nu trebuie puse în umbră de discuția despre vedere. Recuperarea a ceea ce pierduse în 2021 era, de fapt, obiectivul final.
Vederea va veni, cândva, la un alt pacient. Drumul până acolo a început cu această operație. Iar noi, cei care reparăm nervi și mutăm țesuturi la microscop, știm că în chirurgie miracolele nu se întâmplă – se construiesc, milimetru cu milimetru.
Dr. Dragoș Zamfirescu
Surse:
1. Ceradini DJ, Tran DL, Dedania VS, Gelb BE, Cohen OD, Flores RL, Levine JP, Saadeh PB, Staffenberg DA, Ben Youss Z, Filipiak P, Baete SH, Rodriguez ED. Combined Whole Eye and Face Transplant: Microsurgical Strategy and 1-Year Clinical Course. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39250113/
2. Chinta SR, Tran DL, Shah AR, Ceradini DJ, Dedania VS, Gelb BE, Cohen OD, Flores RL, Levine JP, Saadeh PB, Staffenberg DA, Rojas AC, Rodriguez ED. Logistical, Ethical, and Technical Considerations in the World’s First Face and Whole Eye Transplantation. https://www.ovid.com/jnls/plasreconsurg/fulltext/10.1097/prs.0000000000012775~logistical-ethical-and-technical-considerations-in-the
3. Brydges HT, Onuh OC, Chaya BF, Tran DL, Cassidy MF, Dedania VS, Ceradini DJ, Rodriguez ED. Combined Face and Whole Eye Transplantation: Cadaveric Rehearsals and Feasibility Assessment. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/38025647/
4. Laspro M, Chaya BF, Brydges HT, et al. Technical Feasibility of Whole-eye Vascular Composite Allotransplantation: A Systematic Review. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37113307/
5. Laspro M, Thys E, Chaya B, Rodriguez ED, Kimberly LL. First-in-human Whole-eye Transplantation: Ensuring an Ethical Approach to Surgical Innovation. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/38181210/
6. Hayreh SS, Zimmerman MB, Kimura A, Sanon A. Central Retinal Artery Occlusion: Retinal Survival Time. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15106952/
7. Schultheiss M, Schnichels S, Hermann T, et al. Hypothermia Protects and Prolongs the Tolerance Time of Retinal Ganglion Cells Against Ischemia. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4744055/
8. Bourne D, Li Y, Komatsu C, et al. Whole-eye Transplantation: A Look into the Past and Vision for the Future. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27983731/
9. Kim HM, Park KH, Woo SJ. Correlation of Electroretinography Components with Visual Function and Prognosis of Central Retinal Artery Occlusion. https://www.nature.com/articles/s41598-020-68957-5
10. Gokoffski KK, Washington KM, Chuck RS. Clinical and Scientific Considerations for Whole Eye Transplantation: An Ophthalmologist’s Perspective. Translational Vision Science & Technology February 2025, Vol.14, 13. doi:https://doi.org/10.1167/tvst.14.2.13
11. Gelb BE, Shah AR, Chinta SR, Tran DL, Ceradini DJ, Rodriguez ED. The World’s First Combined Face and Whole-eye Transplant: Technical Aspects, Surgical Underpinnings, and 1-year Outcomes. Rezumat 346.1, Transplantation (Wolters Kluwer), 2024:257 https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39250113/
12. American Society of Plastic Surgeons. World’s First Combined Face and Whole Eye Transplant Expands Reconstructive Options. Comunicat de presă, august 2026. https://www.plasticsurgery.org/news/press-releases/worlds-first-combined-face-and-whole-eye-transplant-expands-reconstructive-options
13. NYU Langone Health. NYU Langone Health Performs World’s First Whole-Eye & Partial-Face Transplant. Comunicat oficial, 9 noiembrie 2023 – sursa pentru datele despre donator, replica 3D a feței donatorului, durata în terapie intensivă și declarațiile echipei. https://nyulangone.org/news/nyu-langone-health-performs-worlds-first-whole-eye-partial-face-transplant
14. NYU Langone Health. The World’s First Whole-Eye & Partial-Face Transplant Recipient Achieves Remarkable Recovery, with Viable Eye One Year After Landmark Surgery. Comunicat oficial, 9 septembrie 2024 – sursa pentru declarațiile echipei la un an și pentru detaliile privind revenirea pacientului la viața de zi cu zi. https://nyulangone.org/news/worlds-first-whole-eye-partial-face-transplant-recipient-achieves-remarkable-recovery-viable-eye-one-year-after-landmark-surgery